De ce specialistii recomanda diversificarea bebelusilor de la 6 luni

Potrivit noilor date venite din partea specialistilor, diversificarea la bebelusi trebuie inceputa la varsta de 6 luni. Dupa hranirea acestora exclusiv la san sau cu lapte praf, ori chiar cu alimentatie mixta, stomacelul bebelusilor este pregatit sa faca fata si alimentelor solide. Sistemul lor digestiv este inca imatur, nu este pregatit pentru a digera altceva in afara de lapte pana la varsta de sase luni, iar pe termen lung, diversificarea incepand cu varsta de sase luni are efecte benefice asupra organismului.

Beneficiile diversificarii la 6 luni si primele alimente

Au trecut vremurile in care mamicile ofereau copiilor din primele luni de viata sa guste din sarma de pofta sau sa roada putin sorici, doar sa ii simta gustul. Acum mamicile sunt suficient de bine informate ca sa evite astfel de comportamente. Copilului nu ii este pofta, ci imita felul in care mananca parintele. In plus, alimentele gatite oferite prea timpuriu ii pot provoca micutului indigestie, gaze, diaree, alergii, enterocolite.

Pe termen lung, diversificarea la 6 luni previne riscul de obezitate, aparitia alergiilor, previne aparitia diabetului dar si a infectiilor respiratorii si ale urechii. In plus, un studiu recent a relevat faptul ca bebelusii alaptati exclusiv pana la 6 luni care sunt diversificati incepand cu aceasta varsta sunt mult mai inteligenti si mai activi.

Unii parinti imbratiseaza ideea autodiversificarii si lasa copiii sa aleaga ce vor sa manance, oferindu-le suficiente alternative in acest sens. Pentru a incepe aceasta forma de diversificare, parintii trebuie sa opteze pentru bucati de mar copt fara coaja, de albus fiert, de cartof fiert, de broccoli sau telina fiarta, de morcov fiert, de paste, taiate in bucati mici, astfel incat copilul sa le poata apuca cu doua degetele sau cu toata mana si sa nu existe pericolul de sufocare sau de inec.

In plus, nu trebuie oferite alimente cu samburi, foarte tari sau lipicioase, iar masa se va servi numai in prezenta parintilor sau a unuia dintre parinti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.